Air Oradea încheie parteneriatul cu HiSky, dar achită integral contribuția de 750.000 de euro
Air Oradea încheie parteneriatul cu HiSky și achită integral 750.000 de euro, dintre care 210.000 de euro sting datoria companiei către aeroport.
Consiliul Local Oradea a aprobat, într-o ședință extraordinară convocată marți, încetarea asocierii dintre Air Oradea SA și HiSky Europe SRL. Deși contractul era prevăzut pentru cinci ani, Air Oradea va plăti integral contribuția stabilită în 2024, iar ultimii 210.000 de euro vor fi virați Aeroportului Internațional Oradea pentru stingerea unei datorii a companiei aeriene.
Parteneriatul fusese semnat în aprilie 2024 și prevedea o contribuție de 750.000 de euro din partea Air Oradea, societate controlată de Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor. Obiectivele principale erau introducerea unor curse noi și scăderea tarifelor către București prin creșterea concurenței.
Primarul Florin Birta a declarat că suma trebuia achitată în primele cinci trimestre ale asocierii. Potrivit edilului, numărul pasagerilor de pe ruta Oradea–București a crescut de la aproximativ 78.000 în 2023 la circa 120.000 în 2025, iar HiSky a generat pentru aeroport taxe aeroportuare de aproximativ 1,5 milioane de euro.
Birta a admis că anumite obiective contractuale nu au fost atinse, în special în cazul zborurilor către Londra. El a invocat și concurența curselor Wizz Air operate de pe aeroportul din Debrețin. „Am decis de comun acord cu cei de la HiSky să reziliem acest contract”, a spus primarul, descriind compania drept „un partener de încredere”.
Ultima tranșă merge la aeroport
Din contribuția convenită, Air Oradea a plătit până acum 540.000 de euro, în patru tranșe. În această sumă este inclusă și garanția de bună execuție de 60.000 de euro, reținută potrivit documentelor asociate contractului.
Diferența de 210.000 de euro cuprinde tranșa finală de 150.000 de euro și garanția de 60.000 de euro. Banii nu vor ajunge direct la HiSky, ci la Aeroportul Internațional Oradea, prin compensarea datoriilor acumulate de operatorul aerian.
Air Oradea a informat municipalitatea, printr-o adresă transmisă pe 3 noiembrie, că negocierile pentru încheierea colaborării au avut loc pe fondul situației economice dificile și al unei datorii semnificative a HiSky față de aeroport. Documentele aprobate de consilieri nu indică valoarea exactă a acestei datorii.
Acordul prevede că suma totală de 750.000 de euro acoperă integral contribuția Air Oradea, inclusiv eventualele pierderi. HiSky nu va putea cere plăți suplimentare pentru aceste pierderi sau pentru alte cheltuieli, iar după achitarea ultimei sume cele două societăți renunță reciproc la pretenții, despăgubiri, penalități și dobânzi legate de contract sau de încetarea lui.
Cursele spre București continuă
Florin Birta a afirmat că HiSky va opera în continuare zboruri zilnice între Oradea și București și își va păstra cursele charter, inclusiv în 2027. Primarul a explicat că suspendarea operațiunilor AnimaWings a redus concurența pe ruta către Capitală, ceea ce ar favoriza menținerea curselor HiSky.
La întrebarea consilierului AUR Costel Moza, edilul a confirmat că nu există un angajament scris al companiei pentru continuarea zborurilor. „Eu vă garantez că vor zbura în continuare de pe aeroportul din Oradea”, a declarat Birta. Pe platforma de rezervări a HiSky sunt disponibile bilete pentru ruta Oradea–București inclusiv pentru toamna anului 2027.
În cadrul asocierii începute în 2024, HiSky a introdus curse regulate către București și Londra, precum și zboruri charter către destinații de vacanță. Compania a operat ulterior și ruta Oradea–Milano Bergamo, care nu era inclusă în contractul de asociere, dar aceasta a fost abandonată în mai 2025.
Zborurile către Londra au fost reduse și suspendate în mai multe rânduri, ultima întrerupere având loc în vara acestui an. În iulie, Primăria Oradea anunțase că solicită explicații companiei și că lua în calcul inclusiv revizuirea contractului.
Datorii și votul consilierilor
Încetarea parteneriatului are loc și după ce HiSky a întâmpinat probleme financiare. Compania riscase să rămână fără servicii de navigație aeriană pe aeroporturile din România din cauza unor restanțe de aproape 6,9 milioane de lei către ROMATSA, însă datoria a fost achitată pe 29 octombrie, evitând suspendarea zborurilor.
Restanțele către ROMATSA sunt distincte de suma datorată Aeroportului Oradea, menționată în documentele privind compensarea dintre cele trei entități.
Hotărârea a fost votată de consilierii PNL, UDMR și AUR. Reprezentanții PSD s-au abținut, iar consilierul Adrian Madar a motivat că formațiunea își menține solicitarea pentru o mai mare transparență în activitatea Air Oradea și în administrarea parteneriatelor pentru zborurile de pe aeroport.


