Traian Moșoiu, generalul care a intrat în Oradea în 1919 și a modernizat Bihorul

La 20 aprilie 1919, generalul Traian Moșoiu a intrat în Oradea, după ofensiva românească începută cu patru zile înainte în zona Carpaților. Primarul Rimler Károly i-a predat orașul și i-a cerut să protejeze populația, iar generalul a continuat apoi cu responsabilități militare, politice și administrative în Bihor.

Moșoiu a fost întâmpinat la intrarea dinspre Cluj, în apropierea Uzinei de Apă, de primarul maghiar al Oradiei, alături de mai mulți consilieri municipali, Coriolan Pop și Iustin Ardelean. Rimler Károly a venit cu pâine și sare și i-a cerut comandantului să apere orașul, care trecuse prin luni dificile sub regimul bolșevic condus de Béla Kun.

Generalul cunoștea limba maghiară și a acceptat solicitarea. După sosire, a mers în sala Primăriei, unde a discutat cu Rimler problemele administrative ale orașului. În aceeași zi s-a întâlnit cu vicarul ortodox Roman Ciorogariu și cu episcopul greco-catolic Demetrie Radu, la Palatul Episcopal Greco-Catolic.

Masa de prânz a fost organizată la restaurantul „Sas”, aflat în Palatul Vulturul Negru. Defilarea trupelor a început după ora 16:00, iar la finalul zilei Moșoiu a plecat mai departe cu automobilul său, lăsând comanda în mâinile generalului Holban.

De la armata imperială la comanda română

Traian Moșoiu s-a născut la 2 iulie 1868, într-o familie înstărită din zona Branului, în județul Brașov, teritoriu aflat atunci în Austro-Ungaria. În iunie 1889 a absolvit școala militară de la Wiener Neustadt și a fost numit sublocotenent în armata austro-ungară.

În iulie 1891 a demisionat din armata imperială și a trecut în România. Doi ani mai târziu, în aprilie 1893, a fost înscris în evidențele armatei române. Cariera sa militară a continuat treptat, iar experiența acumulată avea să-l aducă în prim-planul operațiunilor din timpul Primului Război Mondial.

În toamna anului 1916, Moșoiu a comandat operațiuni în zona Sibiului. A decis ocuparea orașului într-un moment în care comandamentul ezita să-și asume această hotărâre, apoi a condus retragerea spre Rășinari și Cisnădioara, după ofensiva germană.

La Sadu, patru batalioane aflate sub comanda sa au fost izolate de restul frontului. Trupele au reușit să iasă din încercuire printr-un atac la baionetă, în timp ce calul generalului a fost lovit de șapte gloanțe.

Pe 30 septembrie, generalul Praporgescu a fost ucis de un obuz în timpul luptelor de pe Olt. Moșoiu a preluat conducerea diviziei, iar în octombrie a coordonat contraatacurile pentru recucerirea înălțimilor Robu și Pietrosul. Trupele sale au luat câteva sute de prizonieri și au capturat o baterie de artilerie.

Când trupele alpine au ajuns la Sălătruc, în spatele liniilor românești, Moșoiu a primit opt batalioane și 12 baterii. Forțele conduse de el au eliberat Sălătrucul și Areful, după care au continuat să apere pozițiile de la Cărbunaru și de pe aliniamentul Titești–Perșani.

Divizia a 23-a, aflată sub comanda sa, a rezistat atacurilor trupelor germane, bavareze și prusace. La 7 noiembrie, unitatea mai avea mai puțin de 2.000 de militari apți de luptă. După retragerea din linia întâi, Moșoiu și-a regrupat oamenii și i-a condus la Pitești pentru refacere.

Ofensiva spre Oradea

La 11 decembrie 1918 a fost creat Comandamentul trupelor din Transilvania, cu sediul la Sibiu și cu misiunea de a colabora cu Consiliul Dirigent. Conducerea i-a fost încredințată lui Traian Moșoiu, considerat cel mai vechi dintre comandanții de divizie aflați în Transilvania.

În primăvara anului 1919, generalul G. D. Mărdărescu i-a încredințat Grupul de Nord, format din detașamentul generalului Olteanu, Divizia a II-a de cavalerie, Diviziile a VII-a și a VI-a și Divizia a XVI-a ardeleană.

Planul inițial prevedea înaintarea pe direcția Huszt–Satu Mare–Carei–Oradea Mare–Salonta–Beiuș–Boroș Sebeș. A doua etapă urma să vizeze Debreținul, Seghedinul și Tisa.

Ofensiva a început pe 16 aprilie, la ora 3:15. În prima zi, trupele române au ocupat Hadadul, Haraclăul, Balla, Bogdănheza și Bojan și au ajuns pe Dealul Secătura, la sud de Ciucea.

În patru zile, Grupul de Nord a coborât din zona montană până la Criș. Pe 20 aprilie, după intrarea în Oradea, Regele Ferdinand l-a desemnat pe Moșoiu comandant al garnizoanei române din Budapesta. Cunoașterea orașului și a limbii maghiare au cântărit în alegerea sa, într-un moment în care capitala Ungariei urma să fie administrată de armata română.

Regina Maria a consemnat în jurnal aprecieri favorabile la adresa generalului. În decembrie 1919, Moșoiu a părăsit armata.

Proiecte pentru Oradea și Bihor

După retragerea din viața militară, Traian Moșoiu s-a implicat în politica și dezvoltarea administrativă a județului. Între 1924 și 1932 a condus filiala bihoreană a Partidului Național Liberal, însă legăturile sale cu Oradea au început încă din 1919.

În oraș și în județ, numele său este asociat cu mai multe inițiative:

• sistematizarea Pieței Unirii, în 1923;
• ridicarea statuii Reginei Maria din fața Teatrului, în 1920;
• instalarea statuii ecvestre a Regelui Ferdinand în Piața Unirii, în 1924;
• amplasarea busturilor Regelui Ferdinand și Principelui Carol în fața școlilor militare orădene;
• înființarea, în 1923, a Asociației Plugarilor din Județul Bihor;
• sprijinirea cooperativelor și a băncilor populare din județ.

În calitate de ministru al comunicațiilor în guvernul condus de Ion I. C. Brătianu, Moșoiu a inaugurat, în 1923, linia ferată Salonta–Chișineu. A fost prima cale ferată construită de statul român în Transilvania și a asigurat legătura dintre Oradea Mare și Arad.

Ceremonia a avut loc la Nădab, unde a fost oficiată o slujbă în gară. Evenimentul fusese planificat pentru ziua Unirii, dar a fost amânat pentru duminica Rusaliilor, astfel încât să poată participa mai mulți membri ai guvernului. Trenul ministerial a fost primul care a circulat pe noua linie, iar un tricolor a fost tăiat și împărțit celor prezenți.

Presa vremii a relatat și un episod legat de relația tensionată dintre Moșoiu și fostul prefect Iulian Peter. Generalul ar fi spus că nu va mai reveni în Oradea cât timp Peter se afla în oraș, însă a participat la banchetul organizat după inaugurarea căii ferate, deși fostul prefect era încă acolo.

Documentele despre masonerie

Traian Moșoiu a făcut parte și din mediul francmasonic. Informația apare în mai multe tipuri de documente, iar evaluarea ei depinde de natura și de credibilitatea fiecărei surse.

• actele obediențelor masonice, precum tablourile lojilor și rapoartele de ședință, oferă informații precise, dar pot revendica postum personalități cunoscute;
• arhivele Siguranței și ale Prefecturii Poliției Capitalei conțin liste întocmite de instituții ostile masoneriei, cu posibile erori provenite din activitatea informatorilor;
• memoriile contemporanilor pot oferi informații directe, dar sunt selective și influențate de perspectiva autorilor;
• presa anilor ’30 a tratat subiectul mai ales ca instrument de campanie politică.

Alexandru Vaida Voevod, el însuși apropiat de mediul masonic, l-a menționat pe Moșoiu în memoriile sale. Documentele obediențelor îl indică, în 1926, printre demnitarii de rang înalt ai Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România.