Șofranul de 35.000 de euro kilogramul, cultivat de o familie din Cociuba Mare

Mircea Bronț și soția sa cultivă șofran în comuna Cociuba Mare, după ce au revenit în România și au investit în agricultură banii câștigați în străinătate. Pornită în 2021 cu 1.000 de bulbi aduși din Anglia, cultura a ajuns la aproximativ 150.000 de plante, întinse pe 25 de ari.

Familia a luat în calcul mai multe afaceri, inclusiv creșterea struților, înainte de a alege șofranul, unul dintre cele mai scumpe condimente din lume. În al doilea an au mai cumpărat 8.000 de bulbi, iar în anul următor au adăugat alți 15.000.

Plantele s-au adaptat între timp condițiilor din Bihor, iar cultivatorii își produc singuri o parte din materialul necesar pentru extinderea culturii. Membrii familiei se ocupă de toate etapele, de la întreținerea terenului și recoltare până la prelucrare, ambalare și vânzare.

Pentru sezonul din octombrie 2026, Mircea Bronț estimează că ar putea obține aproximativ un kilogram de șofran din cele 150.000 de plante. Familia comercializează și bulbi pentru persoanele care vor să înceapă, la rândul lor, o astfel de cultură.

De ce este atât de scump

Șofranul provine din florile mov ale plantei Crocus sativus. Condimentul este obținut exclusiv din cele trei stigmate roșii ale fiecărei flori, care sunt desprinse manual și apoi uscate.

Pentru un gram de șofran uscat sunt necesare aproximativ 150 de flori. Astfel, un kilogram presupune recoltarea și prelucrarea a circa 150.000 de flori, ceea ce explică prețul care poate ajunge la 35 de euro pentru un gram, respectiv 35.000 de euro pentru un kilogram.

Procesul de uscare reduce semnificativ greutatea materiei prime. Din 100 de grame de stigmate proaspăt recoltate rămân aproximativ 20 de grame de condiment, după pierderea a circa 80% din greutate.

Valoarea finală diferă în funcție de calitate, origine și modul de comercializare. Șofranul vândut în cantități mici poate avea un preț diferit față de cel livrat angro.

O cultură adaptată Bihorului

Șofranul are o istorie de peste 3.000 de ani și este asociat frecvent cu Iranul și vechea Persie. Cercetările genetice indică însă Grecia, cel mai probabil zona Attica, drept locul de origine al plantei cultivate în prezent, provenită din specia sălbatică Crocus cartwrightianus.

În România, primele culturi comerciale ar fi apărut în Bihor în jurul anului 2010. Ulterior, planta a fost cultivată și în județe precum Arad, Iași, Suceava și Vrancea, însă rămâne o activitate de nișă.

Planta are nevoie de un teren însorit și bine drenat. Solul poate fi nisipos, lutos sau calcaros, cu reacție neutră ori alcalină, însă apa stagnantă reprezintă principalul risc pentru bulbi și poate duce la putrezirea acestora.

Șofranul înflorește toamna, de obicei în octombrie, iar vara intră în repaus. Plantarea se face prin bulbotuberculi, nu prin semințe, la sfârșitul verii sau în luna septembrie. Planta cultivată este sterilă și se înmulțește prin bulbotuberculi noi, formați în jurul celui inițial; unii dintre aceștia ajung să producă flori abia după doi sau trei ani.

Recoltare făcută manual

Florile sunt culese cu grijă, iar cele trei stigmate roșii sunt separate de restul plantei, uneori cu ajutorul unei pensete. Ele sunt apoi uscate și păstrate în recipiente închise ermetic, ferite de lumină și umezeală.

Șofranul obținut în Cociuba Mare este vândut restaurantelor, sălilor de evenimente, ciocolateriilor și producătorilor de cosmetice naturale. Condimentul este folosit pentru aroma sa și pentru culoarea galben-aurie pe care o oferă preparatelor, de la paella și risotto până la mâncăruri cu orez, pește, carne, sosuri și deserturi.

În multe rețete sunt suficiente câteva fire, care pot fi lăsate în apă caldă înainte de folosire pentru a-și elibera mai bine aroma și culoarea.