Prima zi de școală la Oradea: emoții pentru cei mici și săli renovate la Liceul de Arte
Prima zi de școală la Oradea a adus emoții pentru cei mici, trafic intens la Școala Dacia și revenirea elevilor Liceului de Arte în săli modernizate prin PNRR.
Aproape 90.000 de elevi din Bihor au început luni anul școlar 2026-2027. La Oradea, prima zi a adus emoții pentru copiii din clasele pregătitoare, revederi între colegi și revenirea elevilor Liceului de Arte într-o clădire modernizată prin PNRR.
La Școala Gimnazială Dacia, părinții și bunicii au ajuns împreună cu elevii cu mai bine de o jumătate de oră înaintea festivității programate la ora 9. Curtea școlii s-a umplut de flori și emoții, iar cele cinci clase pregătitoare au fost întâmpinate de învățătoare, în timp ce diriginții claselor a V-a și-au primit elevii.
Traficul pietonal a fost intens în zona școlii, în special la trecerea de pietoni din apropiere. La capătul bulevardului Dacia, spre Palatul Baroc, semaforul acționat de pietoni nu funcționa, deși butoanele de declanșare erau active, ceea ce a complicat traversarea atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi.
Festivitatea de deschidere de la Școala Dacia a început cu imnul național și a continuat cu o slujbă religioasă și discursuri ale oficialilor. Directorul Alin Iuhas-Novac le-a transmis elevilor: „Să nu încercați să fiți mai buni decât ceilalți, ci încercați să fiți mai buni decât ați fost ieri. Învățați să fiți buni, respectuoși, să vă sprijiniți unii pe alții”.
Revenire într-un sediu modernizat
O zi importantă a fost și pentru elevii Liceului de Arte din Oradea, care s-au întors în sediul de pe strada Menumorut după un an în care au studiat în două schimburi, într-o clădire prea mică pentru activitățile școlii. Cele trei corpuri ale liceului au fost reabilitate de Primăria Oradea prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Sălile au fost echipate cu bănci și catedre noi, table inteligente și sisteme de ventilație. Lucrările nu au inclus însă atelierele de specialitate, astfel că elevii și profesorii folosesc în continuare instrumentele și echipamentele vechi.
„Clădirile școlii noastre arată absolut incredibil, sunt moderne și dotate, exact așa cum merită comunitatea Liceului de Arte din Oradea”, a declarat Nicoleta Țâmpu, care a preluat conducerea liceului în această vară.
Pregătirea pentru deschiderea anului școlar a presupus mobilizarea profesorilor și a părinților. În ultimele săptămâni, aceștia au transportat, distribuit, montat și curățat mobilierul și aparatura, în urma mai multor transporturi cu camioane. „A fost o adevărată simfonie a solidarității”, a spus directoarea.
Festivitatea de la Liceul de Arte s-a încheiat cu un moment muzical susținut de elevi și cu o expoziție de lucrări realizate de adolescenții de la clasele de arte plastice. Apoi, elevii și profesorii au intrat în sălile renovate, odată cu primul clopoțel al noului an școlar.

