Marius Cuibuș lansează Asociația „Vulturul Negru” pentru cultură și educație în Bihor
Marius Cuibuș lansează Asociația Vulturul Negru, cu proiecte de cultură, educație, leadership și promovare a patrimoniului local din Bihor pentru comunitate.
Asociația Culturală și Educațională „Vulturul Negru” a fost lansată în această lună, la inițiativa antreprenorului Marius Cuibuș. Organizația își propune să deruleze proiecte dedicate culturii, educației și promovării patrimoniului local.
Crearea asociației vine după demisia lui Marius Cuibuș din funcția de președinte al Federației Patronilor Bihor. Fondatorul spune că își va concentra experiența și energia asupra unor inițiative independente, destinate comunității bihorene.
„Cultura ne dă identitate, Educația ne dă libertate”, este principiul care stă la baza noului proiect. Marius Cuibuș consideră că dezvoltarea unei comunități nu se poate baza exclusiv pe indicatori economici, ci are nevoie și de educație, cultură și păstrarea valorilor locale.
Direcțiile noului proiect
Asociația urmărește să îi ajute pe bihoreni să își cunoască istoria și patrimoniul, dar și să aibă acces la noi oportunități de învățare. Printre direcțiile anunțate se numără:
- promovarea patrimoniului cultural și istoric al Bihorului;
- susținerea unor proiecte dedicate valorilor locale și conservării moștenirii istorice;
- dezvoltarea unor programe alternative de educație;
- organizarea de ateliere de leadership;
- crearea unor parteneriate în domeniul educației;
- apropierea mediului cultural de cel academic și de sectorul de afaceri.
Programele educaționale sunt gândite pentru dezvoltarea tinerilor și formarea unei noi generații de lideri. În același timp, organizația vrea să ofere un cadru de colaborare între reprezentanții culturii, mediului academic și antreprenoriatului.
„Demisia mea de la conducerea Federației Patronilor Bihor nu a fost un punct final, ci un act de asumare și un pas necesar înainte. Am demonstrat ce se poate construi în mediul de business, dar am înțeles că o comunitate nu poate crește numai prin cifre și profit. Are nevoie de coloană vertebrală, iar aceasta se construiește exclusiv prin cultură și educație. Prin Asociația «Vulturul Negru», încep un proiect complet independent, unde nu voi mai fi legat de interese de grup sau compromisuri instituționale. Îmi voi pune toată experiența și energia în a le oferi bihorenilor proiecte reale, care să le redea mândria identității și libertatea prin cunoaștere. Ne asumăm o misiune grea, dar este singura care contează cu adevărat pentru viitor”, a declarat Marius Cuibuș, fondatorul asociației.
Prin proiectele anunțate, organizația își propune să aducă idei și soluții practice în domeniile cultural și educațional. Inițiativele ar urma să aibă impact pe termen lung în județul Bihor și în alte regiuni.


