Linia DR-12 se deschide pentru fermierii bihoreni: ajutoare de până la 200.000 de euro
Fermierii bihoreni pot obține până la 200.000 de euro prin linia DR-12: eligibilii, cheltuielile finanțate și termenul-limită pentru depunerea proiectelor.
Fermierii din Bihor pot obține finanțări nerambursabile de până la 200.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor agricole și zootehnice. Sprijinul poate acoperi până la 80% din valoarea cheltuielilor eligibile, iar peste 1.200 de agricultori bihoreni care au fost instalați prin programe europene se numără printre potențialii beneficiari.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide marți, 6 octombrie, la ora 9, sesiunea pentru intervenția DR-12 – „Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani”. Proiectele vor putea fi încărcate online, prin platforma AFIR, până la 2 decembrie.
Cine poate solicita finanțarea
Programul are un buget total de 169.589.647 de euro, împărțit în mod egal între sectorul zootehnic și celelalte domenii agricole. Pot depune proiecte fermierii care conduc exploatații și au cel mult 40 de ani, foștii beneficiari ai submăsurii 6.1, indiferent de vârsta actuală, precum și agricultorii care nu au împlinit 46 de ani.
În Bihor, mai mult de 1.200 de tineri fermieri au fost instalați în perioada Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Prin actualul Program Strategic au mai primit sprijin 758 de tineri agricultori din județ, din aproximativ 3.500 de beneficiari la nivel național.
„În județul Bihor, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, au fost instalați peste 1.200 de tineri fermieri. Întâi s-au instalat în ferme, iar acum au posibilitatea să le modernizeze”, a declarat Cristian Buzlea, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bihor.
Ce investiții pot fi realizate
Finanțarea este destinată consolidării fermelor deja înființate și poate acoperi investiții în utilaje, infrastructură, producție, depozitare sau procesare. Printre cheltuielile posibile se numără:
- tractoare și utilaje tractate, precum pluguri, discuri, semănători sau balotiere;
- adăposturi pentru animale și echipamente de muls;
- sisteme de irigații și panouri fotovoltaice;
- spații și capacități pentru depozitare;
- echipamente pentru procesarea legumelor și fructelor;
- amenajarea unor unități de morărit de mici dimensiuni.
Pentru fermierii de până la 40 de ani, intensitatea sprijinului poate ajunge la 80% din cheltuielile eligibile. În cazul celorlalte categorii, finanțarea nerambursabilă poate acoperi cel mult 65%.
Astfel, la un proiect de 250.000 de euro, un beneficiar eligibil pentru sprijinul de 80% poate primi suma maximă de 200.000 de euro. Contribuția proprie necesară în acest exemplu este de 50.000 de euro.
OJFIR estimează 200 de proiecte
Reprezentanții OJFIR Bihor estimează că agricultorii din județ ar putea depune aproximativ 200 de cereri. Directorul Cristian Buzlea a precizat că, din primăvară, au fost organizate peste 60 de întâlniri în județ, prin intermediul primăriilor, la care au participat aproximativ 2.000 de persoane interesate de programele de finanțare pentru agricultură.
„Finanțarea este foarte bună. În ultima perioadă, pe celelalte submăsuri n-a mai existat finanțare de 80%. În ultimii doi ani, aceasta a fost undeva la 60-65%”, a declarat Buzlea.


