FC Bihor și CSM Reșița se înfruntă la Oradea pentru puncte importante în Liga a II-a
FC Bihor și CSM Reșița joacă joi, la Oradea, pentru puncte în etapa 11 din Liga a II-a. Meciul începe la 16:00 și e transmis pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
FC Bihor și CSM Reșița deschid joi, 22 octombrie, etapa a 11-a din Liga a II-a. Partida se joacă de la ora 16:00, pe Stadionul „Iuliu Bodola”, și va fi transmisă de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Meciul pune față în față două echipe aflate în cursa pentru play-off, cu un avantaj de șase puncte pentru formația din Reșița. FC Bihor vine însă după două victorii consecutive și are nevoie de un nou succes pentru a-și păstra șansele la o clasare între primele șase formații.
Statistici favorabile ambelor echipe
Orădenii au un bilanț solid pe teren propriu în acest sezon: trei victorii și două remize, cu 10 goluri marcate și doar două primite. De partea cealaltă, CSM Reșița s-a descurcat bine în deplasare, unde a obținut trei victorii și a pierdut o singură dată, având un golaveraj de 7-5.
Ultima confruntare directă a fost câștigată de FC Bihor, cu 3-2, la Reșița. În precedentele două partide disputate la Oradea, formația bănățeană s-a impus cu 3-1 și 3-2, iar duelurile dintre cele două echipe au fost, în general, spectaculoase și cu multe goluri.
„Va fi un meci foarte interesant și spectaculos. Reșița este o echipă care a reușit să obțină multe puncte în deplasare. Vor fi două echipe foarte bune: una foarte pragmatică, foarte agresivă, iar noi încercăm tot timpul să avem posesie, să dezvoltăm un joc plăcut și să ne creăm cât mai multe ocazii și să finalizăm mai ușor decât în alte partide”, a declarat Erik Lincar, antrenorul principal al FC Bihor.
Reșița are probleme de lot
CSM Reșița se prezintă la Oradea după înfrângerea cu 0-2 suferită pe teren propriu în fața formației Cetatea Suceava. Antrenorul Dorinel Munteanu are și mai multe absențe, printre care se numără Lawal Sulaimon și Salhi Ouadie, dar și jucătorii accidentați pe termen mai lung Droană, Dudea, Vișan și Dima.
„Toate jocurile sunt grele în Liga 2. Așa va fi și acum, avem și probleme de lot, dar suntem încrezători că putem obține un rezultat pozitiv. Fiecărui jucător îi va veni momentul să joace, de aceea am făcut lotul pe care l-am făcut în vară. A venit momentul să schimbăm, mai avem trei absenți, Lawal Sulaimon (n.r., 22 de ani, mijlocaș central nigerian), Salhi Ouadie (n.r., 29 de ani, mijlocaș central marocan), printre ei. Încerc să aleg cel mai bun 11 și să facem un rezultat pozitiv. Îi mai avem accidentați și pe Droană, Dudea, Vișan, Dima. Lipsesc din cauza accidentărilor pe termen mai lung. Mergem la Oradea cu speranța că putem obține punct sau puncte, să ne menținem poziția în clasament. Am încredere în jucători, în tot ceea ce fac, meciul trecut l-am pierdut meritat. Trebuie să reparăm, să facem lucrurile să arate tot mai bine acum. Adversarii sunt o echipă bună, cu buget mare, dar trebuie să ne facem treaba”, a afirmat Dorinel Munteanu.
Erik Lincar se așteaptă la o asistență redusă, deoarece prognoza meteo anunță ploaie și vreme mohorâtă. „Nu vă mai zic că așteptăm lumea la stadion, că sunt sincer: se anunță o vreme ploioasă, mohorâtă, și chiar doar adevărații suporteri poate o să vină. Sperăm că cei care vor fi în fața televizorului să ne susțină și să le ofere jucătorilor toată energia pozitivă de care au nevoie”, a spus tehnicianul orădenilor.


