Autospeciale, exerciții și apă pentru copii: Ziua Pompierilor, celebrată la Cetatea Oradea
Copiii au testat autospecialele ISU Crișana, au stins focare simulate și au urmărit exerciții de prim ajutor și descarcerare la Cetatea Oradea.
Cetatea Oradea s-a transformat într-un spațiu de demonstrații și activități practice pentru copii, cu ocazia Zilei Pompierilor din România. Cei mici au descoperit autospecialele ISU Crișana, au învățat reguli de prim ajutor și au folosit furtunurile pentru a stinge focare simulate.
Evenimentele au început vineri, în paralel cu festivitatea dedicată împlinirii a 90 de ani de la înființarea Companiei de Pompieri Oradea. Publicul a putut vedea autospeciale de stingere, echipamente pentru descarcerare grea, motociclete SMURD, o ambulanță și Centrul mobil de pregătire a paramedicilor.
Un exercițiu de descarcerare le-a arătat participanților cum se desfășoară intervenția salvatorilor după un accident rutier. În cadrul atelierelor, copiii au primit explicații despre comportamentul în situații de urgență, au colorat fișe tematice și au testat echipamentele de intervenție.
Momentul cel mai atractiv pentru cei mici a fost cel în care au acționat cu jetul de apă asupra unor focare amplasate pe macheta unei căsuțe. Potrivit reprezentanților ISU Crișana, aceștia s-au fotografiat la panoul tematic al pompierilor și au primit informații despre reacția corectă în caz de pericol.
Porți deschise în tot județul
Duminică, 13 septembrie, programul a continuat cu Ziua Porților Deschise la sediile a 11 subunități ale ISU din Bihor. Pompierii au prezentat tehnica de intervenție, au organizat jocuri pentru copii, demonstrații practice și ateliere de prim ajutor.
Autospecialele salvatorilor au fost prezente și în Parcul 1 Decembrie și în Orășelul Copiilor din Oradea. Activități similare au avut loc în parcuri din Beiuș și Salonta.
Festivitatea oficială din Cetatea Oradea a reunit reprezentanți ai administrației și ai ISU Bihor: prefectul Marcel Dragoș, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, primarul Oradiei, Florin Birta, inspectorul-șef al ISU Bihor, generalul de brigadă Sorin Mihai Caba, cadre militare și foști comandanți.
Foștii comandanți ai Companiei de Pompieri Oradea, devenită ulterior Detașamentul 1, precum și foștii inspectori-șefi ai ISU Bihor au primit diplome și însemne aniversare. Au fost recompensați și pompierii bihoreni care au participat în acest an la misiuni internaționale în Albania, Estonia, Franța și Serbia.
Cei aflați la prima misiune internațională au primit, pe lângă diplomele de merit, și insigne acordate de ISU Bihor. Distincții au primit și membrii lotului sportiv al Inspectoratului, deveniți în august campioni naționali la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, după o pauză de 25 de ani.
Au fost premiați, de asemenea, pompierii cu rezultate la competiții de judo și atletism. Pentru performanțele profesionale, patru ofițeri și cinci subofițeri au fost înaintați în grad înainte de termen.
Manifestările s-au încheiat la Grupul Statuar al Pompierilor Bihoreni, unde au fost depuse coroane în memoria salvatorilor căzuți la datorie.

