Direcției de Asistență Socială Oradea, are o nouă imagine

„În prezent, când internetul domină comunicarea în era digitală și mijloacele de comunicare online au devenit indispensabile în toate aspectele cotidiene, suntem proactivi, adaptând site-ul instituției noastre, pentru a veni în sprijinul cetățenilor. Acest demers derivă din nevoia de a fi cât mai transparenți, pentru îmbunătăţirea accesului la informaţiile şi serviciile oferite de către Direcția de Asistență Socială Oradea, eliminării procedurilor birocratice, îmbunătăţirii schimbului de informaţii, a calităţii serviciilor oferite, precum şi a promovării utilizării internetului şi a tehnologiilor de vârf, tot mai mult în această perioadă”, transmit, printr-un comunicat de presă, reprezentanții DAS Oradea.

Potrivit acestora, noua platformă este ușor de accesat, chiar și de pe telefonul mobil, cetățenii având la dispoziție întreaga documentație, precum și formularele necesare accesării tuturor beneficiilor și serviciilor sociale oferite de către DAS Oradea, precum și posibilitatea de a-și exprima feedback-ul. Prin grafica mult îmbunătățită, vizitatorii se pot familiariza mai ușor cu activitatea desfășurată de către Direcția de Asistență Socială Oradea, precum și cu misiunea, obiectivele și strategia instituției.

De asemenea, site-ul a fost adaptat pentru persoanele cu dizabilități, oferindu-le acestora posibilitatea accesării informațiilor cu doar un click. Introducându-se aplicația de accesibilitate User Way, persoanele cu dizabilități au posibilitatea personalizării și adaptării funcțiilor acesteia la nevoile lor individuale. Unele dintre principalele funcții ale acestei aplicații sunt: cititor de ecran, mărirea textului, întreruperea animațiilor și fontul dislexic.

„Părinții ai căror copii frecventează creșele noastre au acum posibilitatea de a accesa direct de pe site-ul nostru modalitatea de plată a contribuției la creșe, printr-o aplicație directă către Ghișeul On-line din cadrul Primăriei municipiului Oradea. Această nouă interfață a instituției noastre, realizată de către firma Tagspot Development&Marketing SRL, a cărei costuri se ridică la suma de 6480 lei, este modalitatea prin care am înțeles să ne adaptăm contextului actual, făcându-ne mult mai accesibili pentru comunitatea noastră”, mai transmit reprezentanții DASO.

Fii primul care comenteaza on "Direcției de Asistență Socială Oradea, are o nouă imagine"

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu se va publica.


*